Follow psyuser on WordPress.com

Cine sunt Eu? Identitatea de sine

Cine sunt Eu?

In primul rand ne definim in spatiul fizic. Prin corporalitate. Corpul  nu ne ofera doar certitudinea sexului, a inaltimii, a culorii pielii etc. Corpul este realitatea spatiala in care se localizeaza bolile, asupra carora opereaza chirurgii. Agresiunile asupra interioritatii acestuia, sunt receptate ca un maxim pericol. Dar , tot in corp ne resimtim emotiile. Ne simtim „sufletul” in piept,” gandurile” in cap. Sufletul constient al persoanei este inradacinat in propriul corp, locuieste in acest sediu. De asemenea, corpul nostru este un instrument prin care comunicam cu ceilalti:prin mimica, sau gesturi, vorbit sau scris. Privirea si zambetul indeparteaza sau apropie oamenii. In dragoste, corpul, intimitatea corpului se dezvaluie doar celor apropiati sufleteste si se ascunde in public, fata de cei nefamiliari. O parte din frumusetea si uratenia, din puterea si slabiciunea, din armonia si dizarmonia umana tine si de corporalitate.

Dar identitatea de sine, e determinata si de numele care il primim la nastere, care indica apartenenta la o familie, sperantele parintilor, traditia. Desigur, ne putem onora sau nu un nume de prestigiu, putem sa facem din numele nostru unul renumit,in bine sau in rau. Sau putem sa ne schimbam numele,in mod oficial, sau sa adoptam un pseudonim, sau sa primim o porecla.Actele de indentitate, sunt un simbol a biografiei noastre.

Apoi, identitatea de sine se poate extinde asupra posesiunilor noastre.De ex. casa este un fel de „piele largita” care include si protejeaza persoana, asigurandu-i o anumita intimitate si protectie in raport cu zonele publice.

Acest „Cine sunt eu” e definit si de interioritatea noastra, in subiectivitatea noastra se poate distinge o zona a intimitatii si a secretului personal, la care nu are nimeni acces. Aceasta este si zona din care se nasc intuitiile, inspiratia ( divina),originalitatea. Putem distinge apoi, concentric, o zona , tot intima, la care au acces doar cei apropiati, carora ne destainuim, in care avem incredere, carora le marturisim o parte din secretele noastre. Urmeaza un cerc al familiaritatii, intre cei cunoscuti si obisnuiti unul cu altul. Si apoi, o zona exterioara, publica, o sfera a „mastii” si desfasurarii „teatrului”, pe care il jucam in fata altora, dorind sa aparem intr-un anumit fel.

Zona intimitatii este un punt de echilibru al  identitatii de sine. Cand unei persoane i se smulg cu forta secretele, el se simte golit interior, lipsit de adevarata identitate care-i asigura un suport ultim. Chiar si intr-o relatie de dragoste trebuie pastrate „insule de mister”, prin care intimitatea ne este protejata.

Un alt punct de echilibru e libertatea interioara. Libertate care ne permite ce si cum sa spunem, sau sa facem.

Dezechilibrul identitatii de sine duce la depersonalizare sau/si automatism mental.

Anunțuri

Constiinta si credinta religioasa

Toti oamenii normali au un simt al moralitatii,un crez: cred ca unele lucruri sunt corecte si altele gresite. In psihologie se vorbeste de constiinta morala, in religie de samanta divina. Constiinta fiecarei persoane e amprentata de aceasta credinta, a binelui si a raului iar convingerea mea personala e ca credinta religioasa face parte din constiinta tuturor oamenilor , atat doar ca anumiti oameni devin constienti de credinta lor religioasa, altii nu, si isi spun atei. Psihologia credintelor religioase ar trebui sa inceapa cu acceptarea acestei structuri a constiintei individului. Dovada stau antropologii care sustin fara tagada ca oamenii stiu ce e bine si ce e rau, nativ. Diferentele culturale fac oamenii sa para diferiti, de la o cultura la alta, dar constiinta unei fiinte umane are inserata in ea credinta religioasa, unii oameni constientizand-o, altii nu. De ce unii oameni nu isi constientizeza credinta religioasa? Fiindca desi constiinta binelui si a raului e universal valabila, convingerile personale pot fi mai ferme sau mai laxe, formulate mai explicit sau mai implicit. In raport cu ele se plaseaza, pe de o parte punctele de vedere si opiniile, pe de alta parte credintele.Uneori persoana adera ferm la o religie care il reprezinta, alteori isi formuleaza o „filozofie de viata”,ca in cazul ateilor,ambele situatii justificand modul propriu de a trai. Identitatea de sine a unui individ exista tocmai datorita acestei libertati interioare, a liberului arbitru, identitate care isi gaseste conturul definitiv doar in acord cu constiinta morala, a carei structura e credinta religioasa.