Follow psyuser on WordPress.com

Constiinta si credinta religioasa

Toti oamenii normali au un simt al moralitatii,un crez: cred ca unele lucruri sunt corecte si altele gresite. In psihologie se vorbeste de constiinta morala, in religie de samanta divina. Constiinta fiecarei persoane e amprentata de aceasta credinta, a binelui si a raului iar convingerea mea personala e ca credinta religioasa face parte din constiinta tuturor oamenilor , atat doar ca anumiti oameni devin constienti de credinta lor religioasa, altii nu, si isi spun atei. Psihologia credintelor religioase ar trebui sa inceapa cu acceptarea acestei structuri a constiintei individului. Dovada stau antropologii care sustin fara tagada ca oamenii stiu ce e bine si ce e rau, nativ. Diferentele culturale fac oamenii sa para diferiti, de la o cultura la alta, dar constiinta unei fiinte umane are inserata in ea credinta religioasa, unii oameni constientizand-o, altii nu. De ce unii oameni nu isi constientizeza credinta religioasa? Fiindca desi constiinta binelui si a raului e universal valabila, convingerile personale pot fi mai ferme sau mai laxe, formulate mai explicit sau mai implicit. In raport cu ele se plaseaza, pe de o parte punctele de vedere si opiniile, pe de alta parte credintele.Uneori persoana adera ferm la o religie care il reprezinta, alteori isi formuleaza o „filozofie de viata”,ca in cazul ateilor,ambele situatii justificand modul propriu de a trai. Identitatea de sine a unui individ exista tocmai datorita acestei libertati interioare, a liberului arbitru, identitate care isi gaseste conturul definitiv doar in acord cu constiinta morala, a carei structura e credinta religioasa.

Anunțuri

Psihologia credintelor religioase

Religiile nu-si pun ambasade una in curtea celeilalte. Dar au toate acelasi tel. Uniunea cu Divinul, mai precis obtinerea starii de constiinta extinsa a individului .Toate religiile au acest scop. Pana si metodele de realiza acest deziderat, sunt in pricipiu, aceleasi. Introspectia (rugaciunea, meditatia), postul (purificarea), mortificarea simturilor.Fiecare pe calea lui. E ca si cand urcam un munte, fiecare pe cararea lui,cu traditiile specifice religiei lui. Toate religiile au in adancul lor credinta,ca si nucleu constitutiv, adica un cumul de emotii individuale, puternic centrate pe ideea de Divin, de entitate superioara absoluta. Credinta  este numitorul comun al tuturor practicantilor religiilor.

Psihologia credintelor religioase ar trebui sa foloseasca credinta religioasa a unui individ in scopuri terapeutice, dat fiind faptul ca personalitea individului normal are aceasta componenta in sistemul ei de valori.In unele situatii s-a reusit crearea unei aliante preot-psihiatru/psiholog in evaluarea/rezolvarea  unor cazuri pe fondul unor presupuse tulburari de personalitate, dar terenul e oarecum minat de dihotomia religie/stiinta. Consider ca psihologia are acest privilegiu, de a interfera cu religia, in interesul pacientului/credinciosului.

De asemenea  psihologia credintelor religioase ar avea un camp de cercetare a starii de constiinta extinsa, care e probabil cel mai bine reflectata de oamenii profund religiosi, de mistici. Tot din religie psihologia ar putea cerceta metode de elevare a personalitatii, cum ar fi rolul/efectele tacerii asumate(tapas), relatia maestru-discipol(comportamentul submisiv), efectul abstinenta/continenta asupra vietii individului.

In opinia mea nu exista granite intre religie si stiinta. Exista granite intre orgoliile diferitilor oameni