Follow psyuser on WordPress.com

Psihologia clipei de moarte

    Eu mor, tu mori, noi murim. Omul de langa tine, omul de pe strada, tu insuti, eu insami…suntem doar o inghetata de sezon.

    Daca vreodata ai fost in proximitatea mortii si ai ajuns sa iti zici si ai simtit: „eu mor” sentimentul a fost cu siguranta de frica si regret. Lupta cu moartea, impotrivirea in fata mortii apare ca o rezistenta a oricarei creaturi constiente fata de gandul disparitiei sale. Un clinician (Wiliam Osler) a studiat 500 de oameni in clipa mortii: 90 au suferit de durere fizica, 11  au aratat teama, 2 groaza, unul exaltare spirituala, unul remuscari amare. Pentru majoritatea, moartea a fost asemanatoare cu nasterea: -somn si uitare- .

     Atitudini in fata mortii:

  • frica de a fi mort. In mod normal se vorbeste despre „instinctul de conservare”, care ne-ar obliga (prin mijlocirea reactiilor afective) sa ne ferim de moarte, sa cautam s-o evitam, sa ne fie teama pentru cea ce este un risc pentru viata, cu atat mai frica de clipa mortii;
  • traumatismele afective suferite in cursul vietii pot duce la o stare de indiferenta fata de viata si moarte;
  • moartea ca odihna. Imbatranirea ducand fatal spre o moarte naturala este plauzibil sa admitem existenta unui instinct care sa-l faca pe omul (foarte) batran sa doreasca implinirea acestei fatalitati(Mecinikov);
  • in diverse boli, din cauza rapiditatii cu care se precipita deznodamantul, sau a epuizarii nervoase, sau a anesteziei, sunt urmatoarele situatii: -in care apare delir, fiind afectat creierul;- in care nu apare delir,constiinta ramane intacta, si in care moartea apare prin inima sau plaman. Din aceasta categorie fac parte majoritatea afectiunilor medicale. Multi bolnavi mor resemnati, calmi (dupa episoade de agitatie si teama). Uneori se remarca o stare de voiciune premortala, iar „masca” mortuara este chiar extatica (moriendum vaticinatio); (teza”mortii dulci”,Barbarin);
  • un caz particular pare a fi cel al bonavilor incurabili (cancerosi): desi acesti bolnavi se tem de moarte, in adancul lor, ei nu vor sa traiasca (se remarca lipsa unei satisfactii reale, unui sens dat vietii).

    Dar mor nu numai oameni, mor civilizatii, mor galaxii…

    Eliade a gasit o poveste  la un trib de indieni  guarani:

     Samanul lor a auzit Pamantul implorandu-l pe Dumnezeu sa puna capat creatiilor sale: „Sunt ostenit”, geme Pamantul. „Sunt imbuibat cu cadavrele pe care le-am inghitit. Lasa-ma sa ma odihnesc, Tata”. Si apele il implorau pe Creator sa le dea odihna…si arborii…si tot asa, Natura intreaga.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s