Follow psyuser on WordPress.com

Psihologia clipei de moarte

    Eu mor, tu mori, noi murim. Omul de langa tine, omul de pe strada, tu insuti, eu insami…suntem doar o inghetata de sezon.

    Daca vreodata ai fost in proximitatea mortii si ai ajuns sa iti zici si ai simtit: „eu mor” sentimentul a fost cu siguranta de frica si regret. Lupta cu moartea, impotrivirea in fata mortii apare ca o rezistenta a oricarei creaturi constiente fata de gandul disparitiei sale. Un clinician (Wiliam Osler) a studiat 500 de oameni in clipa mortii: 90 au suferit de durere fizica, 11  au aratat teama, 2 groaza, unul exaltare spirituala, unul remuscari amare. Pentru majoritatea, moartea a fost asemanatoare cu nasterea: -somn si uitare- .

     Atitudini in fata mortii:

  • frica de a fi mort. In mod normal se vorbeste despre „instinctul de conservare”, care ne-ar obliga (prin mijlocirea reactiilor afective) sa ne ferim de moarte, sa cautam s-o evitam, sa ne fie teama pentru cea ce este un risc pentru viata, cu atat mai frica de clipa mortii;
  • traumatismele afective suferite in cursul vietii pot duce la o stare de indiferenta fata de viata si moarte;
  • moartea ca odihna. Imbatranirea ducand fatal spre o moarte naturala este plauzibil sa admitem existenta unui instinct care sa-l faca pe omul (foarte) batran sa doreasca implinirea acestei fatalitati(Mecinikov);
  • in diverse boli, din cauza rapiditatii cu care se precipita deznodamantul, sau a epuizarii nervoase, sau a anesteziei, sunt urmatoarele situatii: -in care apare delir, fiind afectat creierul;- in care nu apare delir,constiinta ramane intacta, si in care moartea apare prin inima sau plaman. Din aceasta categorie fac parte majoritatea afectiunilor medicale. Multi bolnavi mor resemnati, calmi (dupa episoade de agitatie si teama). Uneori se remarca o stare de voiciune premortala, iar „masca” mortuara este chiar extatica (moriendum vaticinatio); (teza”mortii dulci”,Barbarin);
  • un caz particular pare a fi cel al bonavilor incurabili (cancerosi): desi acesti bolnavi se tem de moarte, in adancul lor, ei nu vor sa traiasca (se remarca lipsa unei satisfactii reale, unui sens dat vietii).

    Dar mor nu numai oameni, mor civilizatii, mor galaxii…

    Eliade a gasit o poveste  la un trib de indieni  guarani:

     Samanul lor a auzit Pamantul implorandu-l pe Dumnezeu sa puna capat creatiilor sale: „Sunt ostenit”, geme Pamantul. „Sunt imbuibat cu cadavrele pe care le-am inghitit. Lasa-ma sa ma odihnesc, Tata”. Si apele il implorau pe Creator sa le dea odihna…si arborii…si tot asa, Natura intreaga.


Anxietatea

Anxietatea e un sentiment de teama difuza, fara un obiect bine precizat si face parte din categoria „fricilor umane”. Astfel, exista o frica normala, cu caracter adaptativ; exista anxietatea, adica o frica(teama) difuza; apoi e fobia, care e o frica persistenta; si apoi panica, care e o frica terorizanta.

Omului anxios ii lipseste siguranta, i se pare uneori ca „pamantul ii fuge de sub picioare”, ca nu se mai poate baza, ca nu se mai poate sprijini pe nimic. In jurul lui si in el totul se destabilizeaza, isi pierde claritatea. In aceasta situatie el s-ar sprijini practic pe oricine.

Desi fiecare individ se straduieste din rasputeri sa lupte impotriva anxietatii ca element al vulnerabilitatii sale, mai devreme sau mai tarziu el constata ca derularea existentei presupune resurse, decizii si actiuni.

Anxietatea se deosebeste de depresie prin aceea ca la anxiosi predomina gandurile negative legate de primejdii, in timp ce la depresivi gandurile negative se refera la autodevalorizare, lipsa de speranta, inutilitate si culpabilitate.

Anxietatea are printre cauze

  •  stari emotionale reprimate (in special ostilitate)
  • dificultatea de a spune „nu” in fata solicitarilor nedorite (lipsa asertivitatii)
  • comportamentul de evitare ( ca urmare unor fobii, a unor frici)
  • vorbirea interioara cu continut negativ ( o ingrijorare  perpetua: „ce se va intampla daca..”)
  • gandirea excesiv de autocritica si vorbirea interioara cu continut perfectionist ( „trebuie neaparat..”)
  • incredere de sine (autostima) redusa (principala cauza)

S-a constatat uneori ca persoanele care au eliminat(prin tehnici de psihoterapie sau consiliere psihologica) cauzele mentionate mai sus raman totusi anxioase si nelinistite, urmarite de un vag sentiment de neimplinire, insatisfactie, plictiseala si senzatie de „vid interior”. In aceste cazuri, anxietatea reprezinta un fel de imbold interior spre gasirea drumului care duce la actualizarea potentialului creativ personal sau spre o evolutie spirituala ce presupune cautarea divinitatii. (Holdevici)