Follow psyuser on WordPress.com

Factori de risc in evolutia psihologica normala a persoanei

 Copilul mic, ca si cel mare, resimte si traieste prin contagiune, anxietatea, depresia sau indiferenta mamei. Absenta fizica sau sufleteasca a mamei, lipsa caldurii materne,dar si comportamentele aberante ale acesteia ( hiperprotectia, anxietate extrema, alcoolismul) pot  juca un rol nociv in evolutie, cu valoare psihopatologica(de boala psihica). Desigur, o importanta mare o au si atitudinile si comportamentele tatalui. Daca acesta e brutal/agresiv sau absent/pasiv, faptul poate determina, de la o anumita varsta in sus, un dezechilibru in formarea psihologica a copilului. Copilul are nevoie de claritate in ceea ce priveste sesizarea si trairea statutelor si rolurilor sociale de mama si tata, de barbat si femeie, in vederea identificarilor sale de durata cu ele; precum si ale rolurilor de frate, unchi, cunostiinta. Asadar, atitudinea educationala a familiei poate avea uneori efect psihopatologic. Asa sunt comportamentele educative prea rigide, prea permisive, cele „delegative”, in care parintele vrea sa realizeze prin copil ceea ce nu a realizat el. Dar , mai ales e nociva lipsa de logica si argumentare in aplicarea sanctiunilor(pedepselor) si recompenselor. Copilul este apoi educat in gradinite si scoli, invata jocuri cu reguli dar si „regulile jocului social”.Diferenta intre sexe, remarcata si integrata in psihism inca din jurul varstei de trei-patru ani, devine o problema in jurul pubertatii si adolescentei.In aceasta perioada apare indragostirea.

 Indragostirea adolescentului (ca si a adultului) e un proces psihologic extrem de profund, care angajeaza persoana in totalitate, cu fiinta ei cea mai intima. Persoana indragostita ignora in buna parte restul lumii si al existentei sale, se daruie in intregime, „mizeaza totul pe o singura carte”. Data fiind aceasta traire bulversanta si prevalenta a dragostei, indragostirea si mai ales esecul ei pot interveni ca factori precipitanti sau declansatori ai unor trairi psihopatologice, de obicei ai depresiei, dar si ai depersonalizarii sau chiar a delirului.

Apoi, tinerii isi intemeiaza familia proprie, mai mult sau mai putin independenta de familia de origine. Lipsa unei suficiente independente fata de familia de origine poate fi expresia unei insuficiente maturitati psihice a unuia dintre tineri, sau a amandurora, si sta la baza unor multiple tensiuni conflictuale, permanente, trenante, ce joaca un rol important in determinismul starilor psihopatologice. In mod firesc insa, intemeindu-si o famile, cei tineri se aseaza la casa lor. Ei vor avea apoi copii, pe care-i vor creste si ii vor educa.A avea o familie proprie, o casa si copii face parte din normalitatea vietii umane.

A nu avea famile, a fi celibatar sau a nu avea copii este, pana la un punct, o situatie nefireasca. Lipsa copiilor poate fi traita cu regrete, cu amaraciune, ca o neimplinire, ca si singuratatea celibatarului, privat de constanta unor legaturi afective si sexuale trainice. Pe de alta parte, insa, cuplul familial poate trai nu doar o viata armonioasa, ci si una tensionata.  nefericita Legatura nefericita dintre soti  este sursa unor suferinte sufletesi prelungite, ce pot favoriza  stari psihopatologice. Astfel, o persona ce resimte intens nevoia de afectiune va trai dramatic nefericirea langa o persoana rece afectiv(schizoid). La randul lor, copii pot fi nu doar o sursa de nenumarate bucurii, ci si de necazuri.

Persoana isi insuseste o meserie, ajunge sa exercite o profesie, o functie in cadrul vietii sociale. La locul sau de activitate omul va avea colegi, sefi si subalterni, va indeplini o serie de sarcini, respectand o serie de reguli. Si aici, la nivelul locului de munca, el va trai satisfactii si insatisfactii, eforturi, stari de tensiune, eventual psihotraume. Tensiunea psihica poate rezulta din responsabilitatile crescute, din atitudinea ostila a unor sefi sau colegi, din neascultarea subalternilor. Apoi, dezordinea in activitate, lipsa de apreciere dupa merit, efectuarea unei munci pentru care persoana nu are atractie, absenta unor rezultate vizibile, care sa-l satisfaca, toate acestea pot fi factori psihotraumatizanti.

In acelasi timp in care-si desfasoara activitatea la locul de munca si viata obisnuita in familie, persoana nu va inceta sa intretina si alte relatii interpersonale apropiate. Relatii de prietenie ale intregii familii sau personale, eventual in corelatie cu pasiunile si hobby-urile sale. Acestea de obicei il destind, il bucura. Dar prietenii il pot si deceptiona. Pe de alta parte adultul va fi interesat si de treburile „cetatii” de politica, va lua atitudine publica, se va inscrie intr-un partid, sau isi poate accentua activitatea intr-un cult religios.Toate acestea pot dinamiza persoana , ii pot da un rost, un sens existential.Traind in societate, omul va respecta regulile de convietuire, legile pe care practica juridica le intretine, va participa untr-un fel sau altul la viata cultural-spirituala a lumii sale,va crea si se va destinde, va comunica cu altii, va barfi, va eticheta, va critica si se va odihni.

Progresiv insa, el va imbatrani, se va aseza la locul sau de batran, mai retras, mai putin expansiv, mai marcat de intelepciune. Odata cu batranetea, viata sa se ingusteaza. La aceasta participa, in primul rand pierderile pe care le-a suferit. Dintre rudele, pritenii si cunostintele sale multi au murit. Dintre sperantele si visele sale multe nu s-au implinit. Apoi, pensionandu-se, universul sau de relatii sociale se ingusteaza, de asemenea. Familia sa proprie, tinerii, au in mare masura alte preocupari, care nu mai sunt ale sale. Cei de o varsta cu el sunt putini, ei cand se intalnesc discuta depre trecut. Principalul sprijin consta acum in sot, casa si amintiri. Pierderea sotului, la varsta inaintata, inseamna pierderea principalului punct de sprijin si favorizeaza in mare masura aparitia unor boli somatice sau psihice. Batranul, care acum se simte acum mai lipsit de forta, dinamism si putere de aparare, tine mult la avutul sau. Uneori pare zgarcit, dar de fapt el se identifica tot mai mult cu ceea ce are, cu ceea ce i-a mai ramas. Dintre neuronii din creier multi i-au murit si mor zilnic, nemaifiind inlocuiti. Gandirea devine mai spereotipa, trasaturile specifice de caracter mai ingrosate. Totusi, batranetea, daca nu e marcata de boli grave, poate fi si frumoasa, senina. calma.

Si apoi, incetul cu incetul se apropie sfarsitul vietii, moartea. El omul nostru, va muri regretat de rude si de cei apropiati, de cei ce l-au cunoscut si stimat. Va ramane in amintirea celorlalti, pentru un timp mai mult sau mai scurt. Uitarea se asterne peste toate…

Reclame

Obsesia originilor la Jung si Freud

Pentru Freud, religia a inceput ca urmare a unui omor primordial. Freud acceptase ideea lui Atkinson potrivit careia societatile primitive constau din un mascul adult si un numar de femele si tineri masculi care erau alungati de capetenia grupului cand deveneau indeajuns de maturi ca sa-i starneasca gelozia. Fiii alungati isi ucideau in cele din urma tatal, il mancau si isi insuseau femele sale. Freud sustine ca Dumnezeu este, nici mai mult, nici mai putin, forma sublimata a tatalui fizic  al oamenilor; de aici rezulta ca in sacrificiul totemic insusi Dumnezeu este ucis si jertfit. Acest omor al tatalui-zeu este stravechiul pacat originar al umanitatii. Aceasta vina a  sangelui este rascumparata prin moartea sangeroasa a lui Hristos. Aceasta teoriea lui Freud, sustinuta in Totem und tabu nu a fost acceptata de lumea stiintifica, cu exceptia catorva psihanalisti si a unor diletanti ai vremii.Totusi, la vremea respectiva, Freud incerca sa patrunda mai adanc decat predecesorii sai in adancul spiritului, ceea ce pentru el insemna o patrundere in inconstient. Nietzche, inainte cu 30 de ani proclamase „uciderea” lui Dumnezeu de catre om, pe cand Freud mai degraba proiecta nevroza unora dintre pacientii lui vienezi intr-un trecut mitic.

Pe Jung, asemanarile frapante intre miturile, simbolurile si personajele mitologice foarte indepartete unele de altele l-au determinat sa postuleze existenta unui inconstient colectiv. Continuturile acestui inconstient colectiv se manifesta prin ceea ce Jung a numit arhetipuri(adica structuri de comportament).Dupa Jung arhetipul principal este cel al Sinelui, adica a totalitatii structurii umane.In opinia lui, simbolul Sinelui este Hristos (pentru occidentali) iar realizarea Sinelui este o rascumparare. Spre deosebire de Freud, care dispretuia religia,Jung era convins ca experienta religioasa are o semnificatie si un scop.

Deci iata ca Psihologia credintelor religioase are o piatra de temelie in care sunt inserate nume precum Freud, Jung, Nietzche dar si Durkheim, cu a lui valoroasa”Formele elementare ale vietii religioase”.


Constiinta extinsa.Film: Viata Sfintei Maria Egipteanca (video)

Filmul asta imi place fiindca ilustreaza bine starea de constiinta extinsa, atat la monahul Zosima cat si la pustnica Maria Egipteanca. Atunci cand campul constiintei noastre  se ingusteaza vorbim de boala psihica( depresie, tulburare bipolara, schizofrenie, paranoia, etc), iar cand campul constiintei  se extinde, se expandeaza vorbim de starea de om „ales”, de vas ales a lui Dumnezeu, de om care si-a implinit destinul. Cand ma straduiesc sa definesc starea de normalitate in contextul psihologiei credintei religioase dilema e ca aceasta stare de constiinta extinsa probabil ca ar trebui sa ne caracterizeze, ca norma. Desigur, ca in fapt lucrurile nu stau asa.

Sa revin la film. Zosima era un monah care nu se indepartase de chilia lui, era considerat unul dintre cei mai mari induhovniciti ai timpului sau (el stia si sa citeasca  si studiase textul biblic), dar in sinea lui el s-a intrebat daca ar putea cunoaste pe cineva mai desavarsit decat el si asa l-a implorat pe Dumnezeu sa-i lamureasca aceasta dilema. Asa a ajuns in pustiu, unde a intalnit-o pe Maria Egipteanca.

Dumnezeu randuise ca Maria Egipteanca sa nu moara neobservata, sa fie o pilda si pentru altii sa „treaca Iordanul” adica sa-si lase greselile pe partea cealalta a raului…Zosima a perceput-o de la inceputul conversatiei(ea i-a spus pe nume) ca fiind „mai puternica in duh” decat el, de aceea ii tot cerea el binecuvantarea la inceputul intalnirii lor, apoi a vazut-o ca in timp ce se ruga „s-a inaltat cam un cot de la pamant”, (am citat acum din textul tradus in romana de Benedicta Ward).Acesta a fost de altfel si momentul in care Zosima s-a speriat ca ar fi o nalucire a diavolului aceasta pustnica.

In pustiu ascetii isi infruntau direct demonii, pe cand in pustia urbana acestia sunt si ei, membrii ai urbei.

(dupa un caz real)