Cea mai buna psihoterapie e spovedania
Postat: 22 martie 2012 Înscris în: confesiuni 2 comentarii
„E ingrasat pamantul cu gunoaie
Spre-a zamisli frumosii trandafiri.” (Vieru)
Prin spovedanie vreau sa zic marturisirea pacatelor. E un gest eliberator. Pacatele se marturisesc in actul spovedaniei incepand cu cele mai mari, cele care ne mustra constiinta cel mai tare. E un act de maxima sinceritate si o sansa de a ne „reseta” la parametrii optimi. Nicio psihoterapie nu va reusi „restructurarea personalitatii” tale mai bine decat intrarea in matca in urma spovedaniei. Adica, iti marturisesti pacatele ,acestea iti sunt iertate, te straduiesti sa nu le repeti, sa traiesti in lumina, in sfera pozitiva a vietii. Iar cand simti ca ai gresit, mergi din nou la spovedit. E ca si cand ai slefui un diamant ca sa-i dai stralucire si valoare.
Acum problema e sa poti accepta preotul pe catre-l folosesti pentru spovedanie ca un canal intre tine si Dumnezeu. Caci un duhovnic cu har e un lucru de dorit, dar rarisim. Insa fiecare om care si-a constientizat credinta va gasi o modalitate de a se spovedi, trecand cumva peste detaliile „tehnice” cum ar fi, de exemplu aceea de a trebui sa folosesti aceeasi lingurita pentru impartasanie(la ortodocsi ma refer acum)cu alte sute de oameni.
Oamenii care nu si-au constientizat credinta au in ei insisi de asemenea notiunea de bine si rau, simt daca eul lor nu e bine conturat si cauta solutii de obicei in temelia pe care se simt asezati.
dupa mine, in tot ceea ce scrieti vad logica si adevar.
Cat adevar ! este ca si cand ai urca scarile spre lumina vesnica si cand te usurezi spovedindu-te mai urci o trepta si incerci sa te mentii in echilibru ca sa mai poti urca una si inca una.