Cea mai buna psihoterapie e spovedania

„E ingrasat pamantul cu gunoaie

Spre-a zamisli frumosii trandafiri.” (Vieru)

Prin spovedanie vreau sa zic marturisirea pacatelor. E un gest eliberator. Pacatele se marturisesc in actul spovedaniei incepand cu cele mai mari, cele care ne  mustra constiinta cel mai tare. E un act de maxima sinceritate si o sansa de a ne „reseta” la parametrii optimi. Nicio psihoterapie nu va reusi „restructurarea personalitatii” tale mai bine decat intrarea in matca in urma spovedaniei. Adica, iti marturisesti pacatele ,acestea iti sunt iertate, te straduiesti sa nu le repeti, sa traiesti in lumina, in sfera pozitiva a vietii. Iar cand simti ca ai gresit, mergi din nou la spovedit. E ca si cand ai slefui un diamant ca sa-i dai stralucire si valoare.

Acum problema e sa poti accepta preotul pe catre-l folosesti pentru spovedanie ca un canal intre tine si Dumnezeu. Caci un duhovnic cu har e un lucru de dorit, dar rarisim. Insa fiecare om care si-a constientizat credinta va gasi o modalitate de a se spovedi, trecand cumva peste detaliile „tehnice” cum ar fi, de exemplu aceea de a trebui sa folosesti aceeasi lingurita pentru impartasanie(la ortodocsi ma refer acum)cu alte sute de oameni.

Oamenii care nu si-au constientizat credinta au in ei insisi de asemenea notiunea de bine si rau, simt daca  eul lor nu e bine conturat si cauta solutii de obicei in temelia pe care se simt asezati.